Legenda culorilor - Creaţie proprie

A fost odată demult de tot întuneric şi o forţă divină a spus "să fie lumină!"
Apoi un fir de lumină a traversat întunericul şi făcându-se mai mare, mai mare şi mai intens, tot mai intens, s-a luminat neantul cel pustiu şi negru. A răsărit, mare şi frumos, dar pentru că era singur, s-a întristat şi s-a întunecat.

Şi atunci, forţa divină a luat în mâinile sale lut şi amestecând cu un vârf de lumină, a făcut.o steluţă galbenă, vioaie şi sprintenă ca un copilaş. Cu veselia ei umplea cerul de voie bună, dar şi ea după un timp s-a simţit singură şi a început să se întristeze.
Din tristeţea cea profundă două lacrimi au picurat, una Roşie de focul dorului şi una Albastră ca ploaia melancoliei.
Roşu a devenit puterea zilei şi flacăra de pe timpul nopţii. Din Albastru s-a făcut apa pură şi seninul.

Roşu spunea către Albastru "tu îmi vei fi hotar", iar Albastru catre Roşu spunea "tu îmi vei fi miezul".
Forţa Divină a zis "prin voi va străbate mereu lumina cea dintâi şi voioşia lui Galben".
La aceste cuvinte, prin îmbinarea lor, zeci, sute şi mii de culori s-au născut. Toate luminoase şi strălucitoare.
Acum, în loc de pustietate era cerul albastru, flacăra roşie şi steaua galbenă.

Dar, undeva în adâncuri întunericul mocnea de furie.
Nu se putea ca el care odinioara stăpânea tot să fie răpus de nişte raze de lumină.
Şi-a ales cele mai întunecate culori ca să poată lupta cu lumina şi să o umbrească.

Oare va reuşi întunericul să domnească din nou?
Sau lumina va stăpâni lumea?  

Floare

Floare dalbă cu bănuţ galben,

Te sădesc în lutul rumen,

Şi te curăţ de petale,

Şi de boala dumitale.

Te plantez mai la lumină,

Poate vine vreo albină,

Să te soarbă cu jind,

Nectarul tău râvnind.

Apoi la ea în stup,

Micul fagure-l astupă

Cu miere şi cu ceară –

Hrana puilor de seară.

Tu vei face alte flori –

Puii dânsei or creşte mari

Şi vor face faguri noi,

Pentru al albinelor întreg roi.

                                   

Ramuri către cer

Îmi cresc ramurile dintr-un nor

Care se apleacă în jos cu dor,

De viaţa dulce şi amară

Ce am dus-o ca pe o povară,

Fără să văd că în miezul ei

Stă tot parfumul dulce ca de tei.

Nepreţuind minutul, clipa,

Am căzut în somn în pripa

De a fugi de dânsa –

În loc să vieţuiesc într-ânsa.

Când m-am trezit din somn

M-am făcut că sunt de lemn,

Ca un copac cu frunze verzi;

Dar iarna vine cu zăpezi

Şi mi le dă pe toate jos –

Oare crede că-s de prisos?

                          

17.05.2013.                                             

De-ai şti tu, oare...

De-ai şti tu, oare,

Ale tale strimte oase

Cine le-a făcut

Şi vasul tău de lut

Ce mână sfântă l-a umplut..

Şi de-ai şti tu Cine

Ţi-a dăruit din sine

Fire roşii de mătase,

Simţuri între oase,

Fără a dori foloase...

El este Dumnezeu cel Mare.

Iar Maica lui e sfânta care,

Fără a trăda cu o sărutare,

A născut în ieslea oilor

Pe Iisus Hristos al tuturor.

Călăuza sfinţilor,

Iertătorul păcătoşilor,

Către Împărăţia minunată

Ce se va da răsplată,

După fapta cea curată. 

Mergând printre florile de levănţică

Bunicilor mei..

Aseară pe la apus

Mergând printre florile de levănţică

Am văzut o buburuză mică.

În zborul ei s-a dus

Spre cerul senin şi plin de stele

Să vadă visele din ele;

Entuziaşti, copiii şi îndrăgostiţii

Le agaţă încrezători în vechile superstiţii.

Maturi şi înţelepţi,

Bătrânii le-au uitat:

Nu mai au vreme de stat

La privit stelele nopţii.

Şi precum cocorul călător 

Petrec la vremea lor

Ultimele înstelate nopţi

Trecând al cerului sfinte bolţi.

Glob de sticlă verde

Sub pleoapa caldă

Glob verde de sticlă.

Fluturii albi, fluturii negri

Acoperă umbrele în gri

Ale florilor pure, care

Cu mireasma dulce scaldă

Lacrimile de durere,

Ale globurilor de sticlă verzi

De sub caldele pleoape.

Oamenii la plâns sunt surzi

Şi la al străinului ţipăt de frică

Un deget în ajutor ei nu ridică.

Maria Ştefanian

3, Ianuarie, 2014 

Moş Crăciun există

Să vă zic o veste nouă! 
Moş Crăciun există şi va exista mereu! 

Înalt Preasfinţia Sa Patriarhul Daniel al României a spus la predica de Duminica trecută că Moş Crăciun este faţa lui Dumnezeu care se arată oamenilor pentru a îl dărui pe Iisus Hristos omenirii ca să ne cureţe de păcat. Cine primeşte pe Iisus în sufletul său acela ştie că există Moş Crăciun! Aşa cum există şi Sfântul Nicolae căruia oamenii îi zic Moş Nicolae şi care aduce daruri la copii şi la sărmani. 

Minunile există pentru cei care cred în ele! Trebuie să crezi ca să ai parte de o minune! Altfel chiar şi dacă ţi se întâmplă o minune, nici măcar nu ai să ai puterea să o observi ca să te bucuri de ea.

Să ne bucurăm de perioada aceasta, să fim mai buni şi să uităm greutăţile în anul care se încheie.
E timpul pentru Bucuria Sfânta de Crăciun care vine de la Naşterea Domnului! 

Moş Crăciun cu plete dalbe... de la noi să nu mai pleci...