Când te-apropii
de ogorul meu
Începi ca prin
pomii aurii și arămii,
Prin pământul
roditor și brun
Să dai răsplată
oamenilor gospodari.
Ei cinstesc
sosirea ta într-atât, încât,
Anului bisericesc
nou capăt au făcut
Și așa e datina
de multă vreme, căci,
Sfânta Maria din
pruncie te cheamă.
Dar vara, când ai
văzut Adormirea Sa înfiorătoare
Ai zorit pasul
tău, iar sosirea-ți este cutremurătoare:
Din araci cu
frunze late cresc boabe mici, verzi și uscate,
Apoi se prefac
toate în boabe mari și dulci de struguri.
Pentru ca omul, mustind
din el băutura cea divină
Și sorbind cu un
dumicat din Potir, vinul,
Tainic astfel, să
se lepede de orice vină
Și să se lecuiască
de boli și de păcate.
Dar, iată,
Doamne, că toamna bună și dorită,
Nu-i vrednic de
dânțuit niciun moment, amurgul.
Căci Sânt'Ion
Botezătorul, Înaintemergătorul,
Și-a aflat
cruntul sfârșit când prin sabie aspru a fost pierit.
Devii apoi din ce
în ce mai nemiloasă, dură,
Cu vânt și
furtună, scuturi orice amărâtă făptură.
Totuși nu ești
decât o punte de ploaie mai deasă,
Către iarna cea
geroasă și mult mai friguroasă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu