Sunete tari

Dacă mă întrebaţi despre jazz, aș avea nevoie de niște ani de audiție în plus, pe care din păcate nu i-am frecventat și regret acest lucru, dar voi recupera.

Eu însă, pot vorbi despre omul Harry Tavitian de la postura de Gaghant Babà, până la cea de protestatar înflăcărat și demn. Cu alte cuvinte miezul cel mai bun căruia îi e dat unui om să cunoască.

Prima oară l-am cunoscut pe Maestrul Harry Tavitian deghizat în Gaghant Babà, Moş Crăciunul armenilor, etnie din care facem parte cu mândrie. Acesta era un moment emoţionant în care trebuia să recit frumos în armeneşte o poezioară specifică iernii. Odată ce poposeam lângă Gaghant Babà (Maestrul Harry Tavitian) emoţiile se duceau ca vântul şi căldura sa părintească ne liniştea pe toţi. După clinchetul de clopoţel care părea adesea mult prelungit, se crea o zarvă noi fiind nerăbdători să ne luăm darul. Indiferent ce cadouri primeam, cadoul primit de la Gaghant Babà era cel mai bun. Replica unică "La anul tot eu am să vin" dădea pentru prima data identitate lui Gaghant Babà. Nu era un Gaghant Babà obişnuit şi mut, ci unul consecvent şi punctual. Ma rog, aici intervine şi clinchetul de clopoţel care nu putea fi al unui alt Moş Crăciun.

Dar timpul a trecut, eu am mai crescut şi am început să ma furişez pe treptele de la subsolul sediului vechi unde se afla Uniunea Armeană ca să ascult repetiţii la pian sau după caz ca să pândesc pisicile misterioase bune pentru mângaiat. Nu erau pisici oarecare nici ele. Aveau ceva artistic în ele.

La un moment dat, într-un moment dificil in viaţa mea, când trecusem deja la prefixul 2, am decis să merg la corul Bisericii Armene din Constanta unde Maestrul Harry Tavitian dădea tonul la cântat, bătea toaca şi trăgea clopotele. Veşnic mă minunam în gândul meu “ia te uita.. ştie şi asta să facă!?”

Eu aici aş propune să nu mă credeţi pe cuvânt şi să mergeţi nepăsători mai departe în viaţă, ci să faceţi o solictare la concert. Ar merge bine împreună cu sumedenia de instrumente pe care le mânuieşte cu măiestrie şi cu siguranţă găseşte cum să le împace între ele. Totuşi clopotul bisericii nu prea ar avea loc. Şi ar necesita oricum un anumit specific presupun.

Până atunci nu îl auzisem în concert, nu aveam răbdare să urmăresc la TV un concert de jazz, iar mai apoi am înţeles de ce aveam dreptate: jazz-ul se trăieşte live, nu înregistrat. Înregistrarea e ca o ilustrată care se estompează în timp faţă de ce a fost pe scenă. Concertul e trăirea din sufletul artistului, transmisă publicului şi apoi între persoanele din public, manifestată prin aplauze bogate. Ca în chimie de la o moleculă la altă moleculă.

Deşi soarta a făcut să ne retragem de la cor, spiritul demnităţii s-a molipsit şi la mine. Acolo unde a mers dânsul am nimerit şi eu, mai din întâmplare, mai dinadins, dar nu pentru autograf ci datorită faptului că Manuela, soţia şi impresara sa cu agendă incărcată, devenise duhovnica mea.  Are diplomă de la Teologie, nu am inventat eu nimic.. Absolventul de Teologie nu devine Duhovnic? Ce mare lucru să adaptăm cuvântul la genul feminin?

În concluzie, se pare că am primit un sac de binecuvântări de la Domnul şi şansa de a cunoaşte un pianist cu  vocaţie de Gaghant Babà, care mai vine şi anul următor.

Revenind şi noi la oiţele noastre, adică subiectul acestui articol, Maestrul Harry Tavitian nu e doar pianist sau Gaghant Babà ci şi omul care reacţionează la problemele comunităţii din care face parte. Nu se simte ruşinat, nici nu îi este frică să strige VREM DREPTATE până la epuizare. Dar toate astea împreună cu Manuela, persoană de neînlocuit din pricina multor aptitudini, capabilă să preia spontan sarcini de fotograf, înregistrator de concerte, impresar, organizator de evenimente, inginer de sunet, dar mai ales duhovnic la genul feminin a apropiaţilor care au un necaz. Şi norocul de a o avea prin preajmă.

Dumnezeu să îi binecuvânteze!